Retete, Retete Dulci

Prajitura cu smochine si migdale

prajitura cu smochine si migdale
Friday, 6th October 2017

Cand eram mic, mergeam cu copiii de pe scara blocului in gradina doamnei Enachescu si furam smochine din pomul ei prapadit. Erau atat de mici si chinuite ca acum sigur nici nu m-as mai uita la ele.

Exact la acele smochine m-am dus cu gandul cand am vazut in supermarket, la pranz unele mari, zemoase, superbe. Am zis ca trebuie neaparat sa profit de ocazie si sa cumpar cateva pentru o reteta pe care am descoperit-o intr-o vacanta in Grecia. Ce idee buna!

Am facut prajitura asta de doua ori in doua zile consecutive. Prima oara am uitat sa pun miere si a iesit buna, dar nu mi s-a parut top of the top. Am primit recenzii grozave chiar si asa, Gina poate sa confirme.

A doua tura a avut tot ce trebuie. Am mancat prajitura calda, proaspat scoasa din cuptor si m-a lasat masca cu aroma subtila de migdale, gustul inconfundabil, zemos si floral al smochinelor si o textura care striga “prajitura de casa”.

Pentru ca era seara, am zis sa nu exagerez si sa ma opresc din mancat. Am pus-o la frigider pentru a doua zi, iar luni, la birou m-am gandit incontinuu la ea, insa pana am ajuns acasa venisera deja vandalii de peste mari si tari si n-am mai gasit nimic. Nu mi-a ramas decat sa o gatesc si a treia oara, acum cat se mai gasesc smochine.

 

Ingrediente:

150 de grame de migdale crude

60 de grame de zahar

35 de grame de faina

o jumatate de lingurita de praf de copt

un praf de sare

3 oua

2 linguri de miere

o jumatate de lingurita de nucsoara

6-8 smochine

zahar pudra

o lingurita de scortisoara

 

Instructiuni:

Incalziti cuptorul la temperatura medie, 190 de grade Celsius.

Ungeti cu unt 6 forme mici de placinta sau una mare de dimensiune standard.

Puneti in robotul de bucatarie migdalele, zaharul, sarea, nucsoara si praful de copt. Maruntiti-le bine. Daca nu aveti robot, macinati migdalele separat si apoi amestecati-le cu restul de ingrediente uscate.

Separat, bateti ouale cu mierea si adaugati amestecul de migdale si faina. Omogenizati si turnati aluatul in forme. Nu umpleti formele complet.

Aranjati peste aluat jumatati sau sferturi de smochine, cu partea taiata in sus.

Puneti prajiturile la copt pentru 30 de minute.

Scoateti-le din cuptor si pudrati-le cu zahar si putina scortisoara.

Cu siguranta e bine sa nu le scapati din ochi. E unul le-am aranjat frumos pe toate pe o farfurie si planuiesc sa le dau gata singur, in timp ce ma uit la un episod din Rick & Morty.

Leave a Reply